Masca de protecție obligatorie pe Litoral de la 1 august 2020

Masca de protecție obligatorie pe Litoral de la 1 august 2020

Masca de protecție obligatorie pe Litoral de la 1 august 2020

Astfel, în județul Constanța, începând cu data de 1 august 2020, ora 00.00, se instituie obligativitatea de a purta Masca de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Masca de protectie devine obligatorie în intervalul 18:00 – 24:00, prezente pe faleze, piațete, parcuri de distracții și agrement și în următoarele spații publice deschise din jud. Constanța:

  • Târguri, piețe, oboare;
  • Stații de autobuz, peroanele gărilor;
  • Curți și perimetre exterioare ale obiectivelor și lăcașurilor de cult;
  • Spații exterioare ale instituțiilor și autorităților publice;
  • Delfinariu, precum și în locurile în care se desfășoară spectacole în exterior;
  • În orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public și nu se poate respecta distanțarea fizică recomandată de 2 metri.

Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocat în data de 30 iulie 2020, de către prefectul județului Constanța, George-Sergiu Niculescu.

„Sunt măsuri importante pe care le-am luat, cu sprijinul colegilor din CJSU, pentru limitarea efectelor pandemiei. Cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că aceste măsuri vin în sprijinul lor, a celor dragi lor și a sănătății tuturor constănțenilor. Mi-aș fi dorit să nu fim nevoiți să luăm astfel de măsuri, pe care mulți le vor considera nepopulare, dar care sunt necesare pentru a trece cu bine peste această încercare.

Nu trebuie să uităm faptul că, în ultimele luni, atât cetățenii, cât și autoritățile, au depus eforturi foarte mari în această luptă. Nu vreau să cred că totul a fost în zadar, din contră, îmi doresc ca oamenii să rămână, în continuare, responsabili”, a explicat prefectul județului.

Sursa: Flote Auto

Adaugati comentariu