Cursele pe Dunăre între Brăila şi Galaţi vor fi reluate în luna septembrie

Braila - Galati, cursa de transport pe Dunare

Cursele pe Dunăre între Brăila şi Galaţi vor fi reluate în luna septembrie, după o pauză de 30 de ani, cu o şalupă achiziţionată cu fonduri europene de Primăria Brăila, a anunţat, miercuri, edilul municipiului, Marian Dragomir.

„În momentul de faţă, şalupa este ancorată lângă nava ‘Lacu Sărat’. Ne-a venit şi confirmarea denumirii ei de la Registrul Auto Naval, urmează o procedură simplă pentru punerea ei în trafic.

Numele ei va fi ‘Chira Chiralina’, este un nume care are legătură cu istoria municipiului Brăila. Cursele Brăila-Galaţi vor fi efectuate o dată pe săptămână”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Marian Dragomir.

Nava are 24 de locuri pentru pasageri şi, în afară de cursele pe Dunare Brăila-Galaţi, va mai efectua contra cost plimbări în rada Portului Brăila, curse către Parcul Natural Balta Mică a Brăilei sau va putea fi închiriată unor grupuri de persoane.

„În afara curselor regulate Brăila-Galaţi, vor mai fi curse pentru cei care vin în vizită şi vor să facă o plimbare foarte scurtă în rada Portului Brăila, aceste curse vor costa maxim 10-15 lei de persoană şi vor avea o durată de aproximativ 30 de minute.

Vor mai putea fi organizate către Parcul Natural Balta Mică a Brăilei şi vor putea fi făcute solicitări pentru închirierea şalupei de către grupuri de persoane”, a explicat Dragomir.

Primarul Brăilei a precizat că preţurile vor fi accesibile pentru toată lumea şi vor reflecta doar costul combustibilului şi plata salariul personalului de pe şalupă.

„Eu cred că foarte mulţi brăileni îşi doresc să se plimbe pe Dunăre. Sunt cei un pic nostalgici, care îşi aduc aminte de acele curse regulate între Brăila şi Galaţi. De asemenea, sunt foarte mulţi tineri care nu s-au plimbat niciodată cu şalupa pe Dunăre şi se uită doar la cei care au bărci private, a spus Marian Dragomir.

„Deşi personajul este, în marea majoritate a cazurilor, asimilat cu cel din nuvela omonimă a lui Panait Istrati, în realitate, legenda Chirei Chiralina este foarte veche, fiind un fel de piatră de temelie metaforică a Brăilei.

‘Este o fiinţă iradiind tinereţe şi dor de viaţă, pasionată de dragoste, voluptuoasă, firească şi misterioasă ca însăşi natura’. În ultimele două secole, au fost publicate nu mai puţin de 16 variante ale baladei Chira Chiralina”, a completat Dragomir.

Adaugati comentariu